COMPENDIUM

Fenomenele care se petrec într-un perete de incintă sunt atât de complexe încât nu poate fi generalizat un anume tip de sistem de izolație standard.

Diferite tipuri de pereți, materiale și moduri de alcătuire preiau în mod diferit încărcările higrotermice (diferențe de temperaturi și presiuni ale vaporilor) și deci necesită abordări diferite ale sistemelor de izolare termică. Se impune o analiză de soluție personalizată, bazată pe cazuri separate. De cele mai multe ori, într-o singură construcție se impun mai multe soluții, direcționate pe elementul de structură și zona de aplicare.

Acest Compendiu intentionează să dea o viziune cât mai clară în ce privește alcătuirea pereților în asociere cu izolațiile termice, întelegerea și evitarea fenomenelor de condens asociate în mod curent unei construcții în raport cu transferul de vapori și energie, în principal prin pereții exteriori care formează anvelopa.

În trecut, gandirea unui perete era simplă, având funcționalitate clară și chiar eficientă: pereți groși din zidărie de cărămidă, care iarna absorb vaporii și ași cresc umiditatea iar vara se usucă, asigurând o racoare plăcută. Zonele de pierdere de căldură și condens sunt tâmplăria, tavanele și pardoselile, care în timp dau și mirosul de „casă veche” (mucegaiuri).

Acest tip de perete este folosit în mare masură și astăzi, dar apariția betonului armat a adus unele schimbări. Apa capilară ridicată de beton și punțile termice sunt principalele răspunzătoare de apariția mucegaiurilor. Într-un perete mineral, condensul este evitat formal prin patrunderea (difuzia) vaporilor în masa zidăriei unde fie condensează, fie sunt adsorbiți (fenomen similar cu absorbția). Apare necesitatea uscării peretelui în anotimpul cald, la baza funcționării fiind practic un ciclu de umezire uscare.

Pentru pereții minerali, aceste cicluri sunt normale și nu creaza probleme deosebite. Dacă totuși apar probleme, acestea pot fi de trei feluri:

După cum vedem, pentru pereții clasici de zidărie se acceptă ciclurile de umezire uscare, cu condiția ca cele trei puncte să fie corect soluționate. Pentru evitarea punților termice și eficientizarea energetică sunt recomandate și necesare izolațiile termice aplicate la exterior.

Aceste izolații pot fii de tipul termosistem realizat cu materiale termoizolante permeabile la vapori cum sunt polistirenul expandat EPS sau vata minerală, fără să creeze probleme reale de condens și mucegai. Termosistemul permisiv este soluția general acceptată pentru pereții minerali, iar la grosimi de peste 5 cm rezolvă în mod favorabil izolarea pereților și eliminarea punților termice.

La acest capitol se fac însă și greșeli datorate unor interpretări greșite:

Când vine vorba însă despre termosisteme Permisive (permeabile la vapori) aplicate pe structuiri fără capacitatea de a acumula umiditatea (lemn, pereți cavitate, gipscarton, șarpante, plafoane etc.) situația se schimbă radical, acești pereți pur și simplu nu funcționează la ciclurile de umezire-uscare iar cele trei reguli ale pereților minerali devin oarecum inutile.

Aici intervine o „respirație” mai accelerată datorită fluxului de aer/vapori date de etanșeitatea scăzută și difuzia mult mai mare a vaporilor prin materiale ca OSB, lemn, gipscarton, vată minerală, bariere de vapori etc.

Condensul apare în două situații importante:

La condens se adaugă absorbția apei de ploaie în polistiren și faptul că polistirenul expandat reține umezeala cel mai mult (se usucă foarte greu). Pe langă faptul că se accentuează posibilitatea producerii condensului, lemnul și pereții cavitate ori șarpanta nu au capacitatea de a acumula umezeală. Prin depășirea unei umidități de 20%, lemnul dezvoltă microorganisme (putrezește), hranește mucegaiuri și ciuperci. La fel se comportă alte materiale ca gipscartonul, OSB etc. În țările unde casele din lemn sunt larg răspândite, producătorii induc ideea că umidități ale lemnului de 40-50% sunt acceptabile, însă experții, companiile de asigurări și realitatea demonstrează altceva: durata de viață a caselor este relativ mică (30-50 ani) iar problemele de mucegaiuri și degradare sunt reale.

Problemele caselor din lemn sunt cunoscute și dezbătute în toată lumea, la cele mai înalte niveluri. Părerile sunt în general împărțite între ideea că peretele trebuie conceput cât mai permeabil, drenat și ventilat, pentru a se crea mecanisme de uscare a condensului și constatarea mai recentă că pereții izolați cu materiale termoizolante cu permeabilitate la vapori redusă micsorează apariția condensului.

Strategia veche a caselor din lemn (case americane) este ca peretele să fie cât mai permeabil, să permită un flux de aer intenționat (intentional air flow) permanent între interior și exterior prin pereți, termoizolația din vată minerală de asemenea foarte permeabilă, bariere de apă (water barrier) și placarea exterioară (rain screen), tot permeabile la vapori. În acest gen de perete s-a încercat intercalarea unei bariere totale de vapori (folie sau membrană) și s-a constatat o inrăutățire gravă a gestiunii apei în pereți. De aici s-a incetățenit ideea că într-o casă sănătoasă, pereții trebuie să respire.

Pe vremea când se formau aceste teorii abia dacă se întrevedea conceptul de eficiență termică a construcției și economia de energie.

Strategia modernă prevede folosirea de materiale termoizolante nepermeabile la vapori, asamblate relativ etanș, afirmându-se destul de timid că astfel se reduce apariția condensului. Practic, s-a demonstrat că un perete izolat cu spumă poliuretanica celule închise aplicată în cavitate reduce la zero numarul de ore de posibil condens în anotimpul friguros. De asemenea, pereții izolați la exterior cu polistiren extrudat XPS, îmbinările panourilor fiind sigilate cu bandă adezivă, dau rezultate foarte bune la condens. Eficiența termică a acestor pereți este net superioară fiind eliminați o mulțime de factori care afectează izolațiile permeabile cum sunt convecția (schimb de aer), umezirea izolației, punți termice dar mai ales convecția prin învăluire (materialul termoizolant este ocolit de curentul de aer/vapori format de diferențele de temperatură).

O altă strategie modernă o reprezintă aplicarea unei bariere de vapori (folie lipită cu banda adezivă) în zona caldă, la interior, la pereții cavitate (șarpanta, mansarde) și la pereții izolați la interior. Această barieră de vapori este asociată în general cu izolația termică foarte permeabilă la aer/vapori din vată minerală.  

Totuși există încă o mare dilemă între respirația pereților și reducerea fluxului de vapori. Acest „conflict de interese” apare cel mai probabil din confuzia între bariera de vapori și izolația termică nepermeabilă la vapori. De fapt, termenii de termo-Izolație Impermeabilă la Vapori (IIV) sau Ansamblul termo-Izolant Ne Permisiv (AI-NP) sunt definiți abia în 2011 odată cu apariția Principiului Evitarii Condensului.

Principiul Evitarii Condensului este ușor de înteles și ne spune că:

Atunci când există diferență de temperaturi, iar o incintă se interpune între temperatura ridicată din interior și temperatura scăzută din exterior (ori vice-versa), pentru a evita condensul, fluxul cald trebuie să convertească fluxul rece într-un material sau ansamblu termoizolant fără difuzie de vapori sau orice flux de aer care transportă vapori calzi către zone reci.

Figura reprezintă fluxul termic și acțiunea vaporilor într-o IIV sau AI-NP. Odată cu întelegerea acestor termeni, Principiul Evitării Condensului poate fii enunțat simplu:

Condensul este evitat atunci cănd fluxul cald convertește fluxul rece (deficitul de căldură) într-o Izolație termică Impermeabilă la Vapori (IIV) sau într-un Ansamblu termo-Izolator Ne Permisiv (AI-NP).

Pe baza acestui principiu am creat EIOS Thermosystem, primul temosistem bazat pe evitarea în totalitate a fenomenului de condens şi eliminarea tuturor problemelor legate de umiditatea din pereţii anvelopă a construcţiilor sensibile la umiditate.

Până acum putem concluziona că, cel puțin teoretic, soluția de dorit este evitarea condensului și nu gestionarea apei sau umidității provenite din condens.

Revenind la termosistemele permisive aplicate la exterior, dacă pentru pereții minerali aduc beneficii reale, pentru pereții din lemn sau cavitate aceste sisteme s-au dovedit un dezastru. În Statele Unite, sistemele EIFS (Exterior Insulation and Finish System) sunt controversate și aproape eliminate de pe piața rezidențială de catre companiile de asigurări care refuză să mai asigure casele izolate cu termosistemul EIFS. De asemenea, există legi locale care interzic aplicarea sistemelor EIFS atât la construcții rezidențiale cât și comerciale.

Acumularea umidității duce la degradare care apare în scurt timp, consecințele afectează construcția și mediul interior iar remedierea este costisitoare fără a duce la soluționarea peroblemei.

 

 

În zonele foarte calde sau foarte reci, casele putrezesc în 10-20 de ani, mucegaiesc, se degradează accentuat. Motivele au fost deja expuse și sperăm și înțelese. Pe langă condensul dat de fluxul de aer/vapori care întâlnește punctul de rouă, situat în peretele sau termoizolația permisivă, se adaugă absorbția apei și apa pluvială împinsă de vânt prin rosturile de intersecție cu geamuri, acoperiș și alte corpuri, detalii la fel de permisive și nefuncționale ca și sistemul în sine.

 

Totuși, soluția sănătoasă, ecologică și economică a caselor din lenm poate fii acum dezvoltată fără grija degradării și mucegaiurilor prin aplicarea sistemelor EIOS System , EIOS Sky. Sistemele nepermisive EIOS se bazează pe conceptul funcțional realizat de Principiul Evitării Condensului iar prin aplicarea detaliilor inventate în brevetul NP-EIFS, EIOS promovează pentru prima dată în lume o Tehnologie a Eliminării Condensului.

NP-EIFS este primul brevet care inglobează inventarea unui nou concept de evitare a condensului (izolația termică nepermisivă), este inventată soluția tehnică prin care panourile de XPS pot fii sigilate interior (în spate) și la exterior (panoul EIOS Sealboard), tehnologia și detaliile de aplicare pentru realizarea în practică a noului concept. Brevetul NP-EIFS conține mai multe invenții separate, care împreună realizează tehnologia sistemului nepermisiv. Experimentarea pentru punerea în practică a acestui concept de termosistem a scos la iveală rezultate neașteptate. O structură din lemn (permeabilă și sensibilă la umezire) termoizolată cu NP-EIFS (EIOS System + EIOS Sky) nu doar că nu se umezește la aplicarea diferențelor de temperatură și presiuni ale vaporilor, dar se și usucă.

Fapt uimitor, în doar 2 zile de la începerea primului experiment în Chicago, Decembrie 2010, umiditatea în OSB și structură lemn scade de la 11% la sub 8%.

Un alt experiment facut în Austria, în condiții mult mai riguroase de laborator au relevat lipsa oricarui condens iar la sfârșit au fost raportate valori foarte mici ale umidității în peretele suport (OSB). Fenomenul a fost numit Uscare Unidirecțională și este încă în curs de cercetare. Astfel se naște primul termosistem care usucă peretele pe care este aplicat, pe când toate celelalte termosisteme ași maresc umiditatea la aplicarea diferențelor de temperaturi. Uscarea se produce într-un timp relav scurt de săptămâni sau chiar zile.

Aplicarea Principiului Evitării Condensului este urmată de efectul de uscare unidirecțională prin respirația peretelui într-un singur mediu (mediul cald sau rece). Această teorie de asemenea dezvăluie greșala primordiala a pereților de incintă, și anume difuzia vaporilor ("respirația") pe tot parcursul între interior și exterior, de la cald la rece.

EIOS este caracterizat prin competențe inovatoare și soluții de pionierat în domeniul întelegerii fenomenelor higrotermice și implementarea soluțiilor finale în conceperea și realizarea sistemelor de pereți și termoizolații. Elementele componente ale unui perete sunt configurate separat, asigurând funcționalitatea optimă:

 

Așadar, am stabilit că masa clădirii este benefic să fie folosită ca element de stocare a energiei termice și acumulator pentru vaporii calzi în sezonul rece, cu condiția ca acești pereți să nu fie sensibili la umezire (pereți minerali din zidărie).

Atunci când pereții nu au aceste capacități, cum este cazul caselor din lemn, pereți tip cavitate (OSB, structură de lemn sau metal, gipscarton), acoperișuri, șarpante, situația se schimbă radical.

EIOS aduce soluția inovatoare de evitare a condensului, uscare unidirecțională și remiterea a 99,9% din capacitatea de izolație termică (λ,U,R) a materialelor termoizolante folosite (XPS, Spuma Poliuretanică), în alternativă la pereții drenați, izolații termice ventilate numite și permisive, asociate ciclurilor de umezire uscare și pierderilor de energie prin diminuarea capacității temoizolante a materialelor folosite până la sub 20%.

Ventilația se face în principal prin geamuri, uși, guri de aerisire, ventilatoare instalate în guri de trecere prin pereții exteriori sau prin sisteme de ventilație. Aici trebuie evidențiată diferența de termeni între ventilația clădirii și ventilația pereților:

Confuzia între cei doi termeni se face permanent, inducându-se ideea că "o casa care respiră" are legatură cu aerul respirabil din ambientul interior. Legătura între acesti termeni apare doar odată cu apariția mucegaiurilor și a mirosului greu dat de aplicarea soluțiilor greșite, când întradevăr apare necesitatea unei ventilații sporite, atât în încăpere cât și în perete.

Cel mai bun argument îl găsim la construcțiile înalte (zgârienori) care au în general anvelopa din panouri de sticlă (termopan), complet "ne-respirabile" și care nu au nici un fel de probleme de ambient interior. La fel sunt construcțiile gen super-market cu închideri (anvelopa) din panouri sandvis. În aceste construcții ventilația se face mecanic, controlat, iar anvelopa nu are nici un fel de probleme legate de "respirația pereților" (condens, mucegai, scaderea coeficientului de izolație termică datorită umezirii sau convecției).

Eficienţa energetică a pereţilor nu se bazează doar pe cantitatea de material termoizolant instalată, ci mai degrabă pe cât de mult este folosit acest material pentru a reduce pierderea de energie!

Am afirmat faptul că o izolație termică permeabilă și ventilată în cavitate, cvasiutilizată la izolarea mansardelor, uneori nu realizează nici 20% din coaficienții de rezistența termică specificați pentru materialul termoizolant. Să urmărim puțin fenomenele: fluxul cald străbate ușor stratul de gipscarton, formând un front de aer cald (fluxul de căldură este însoțit de vapori). Din exterior străbate prin astereală un flux foarte rece, însoțit de convecție (infiltrații de aer rece prin astereală, folie "anticondens"). Frontul rece se formează atât datoritâ conducției ridicate a foliei și asterealei dar mai ales datorită aerului rece împins de presiunea mai ridicată a aerului rece. Cele două fronturi, cald și rece ar trebui să se întâlnească și să se convertească lent în masa termoizolației. În realitate nu este deloc așa, cele două fronturi în principal ocolesc materilul termoizolant, deoarece nu există etanșeitate. De asemenea, materialele foarte permeabile cum sunt vata minerală și celuloza permit un flux abundent de aer/vapori împinși de presiunea diferențelor de temperaturi.

În majoritatea cazurilor, izolaţia este montată total neetanş, cu o efectivitate foarte scăzută (materialul termoizolant nu îşi aplică conductivitatea anvelopei).

Cine crede ca aceste sisteme asigură o izolaţie termică conformă cu aşteptările, se înşeală! Coeficientul de transfer termic al materialului rămâne o simplă specificaţie teoretică, în practică remiterea proprietăţii termoizolante este mai mult o iluzie.


Pe lângă problemele legate de apa din condens, apa intrusă şi degradare, anvelopa construcţiilor este o mare sursă de pierdere a energiei. Sunt promovaţi pereţi tot mai groşi sau pereţi dubli pentru a crea spaţiu pentru instalarea unei cantităţi mai mari de izolaţie. 

Cheltuielile pentru construirea acestor pereţi şi mai apoi pentru energia pierdută în mediul exterior sunt direct suportate de beneficiari!

Fenomenul principal într-o cavitate este convecţia prin învăluire (looping convection), adică fronturile de aer rece-cald ocolesc materialul termoizolant (salteaua) făcând aproape inutilă izolaţia.



Frontul de aer cald-rece nu este dat de trecerea aerului prin pereţi ("respiraţia peretelui"), acesta fiind un fenomen asociat şi colateral pierderii de energie, ci reprezintă fluxul termic prin materiale slab-termoizolante cum sunt gipscartonul, folia barieră de vapori sau OSB-ul. La diminuarea aplicării coeficienţilor se asociază permeabilitatea, umezirea datorată condensului inevitabil şi cum spuneam, fluxul de aer/vapori prin pereţi (convecţia). Cele două fronturi de aer şi diferenţele de presiune crează mişcarea aerului, ocolirea izolaţiei şi convenţia directă.

Izolaţia devine un simplu obiect pus în interiorul peretelui care nu-şi aplică valoarea termoizolantă.


Prezentăm acest caz din două motive:

1. Cu puţine excepţii, specialiştii cred că o izolaţie instalată 95% etanş la aer va fi cam 90% o izolaţie efectivă. În realitate pentru o etanşeitate a izolaţiei în cavitate de 95% efectivitatea nu depăşeşte 30% din conductivitatea specificată.

Numim acest fenomen "efectul de oală spartă" (vezi video) deoarece diferenţele de presiune a aerului într-o cavitate sunt echivalente cu presiunea apei într-un vas. Dacă vasul este spart va curge tot lichidul, nu doar o cantitate echivalentă procentual cu suprafaţa găurii.

2. EIOS Thermosystem este comparat cu alte sisteme de izolaţie de aceaşi grosime. Conform noilor cerinţe de eficientizare termică, izolaţiile trebuie să depăşească anumite valori transpuse în practică prin grosimea izolaţiei.

Cu o efectivitate de 100%, termosistemele EIOS dovedesc în practică valori reale ale eficienţei termice de câteva ori mai mari decât sisteme permeabile de aceaşi grosime. 

Efectivitatea R-value este degradată de infiltraţiile de aer prin pereţi şi de neetanşeitatea izolaţiei.

Efectivitatea de 100% a termosistemelor EIOS face diferenţa între izolaţia Nepermisivă şi alte izolaţii.



R-efectiv (valoarea izolaţiei aplicată în realitate construcţiei) este foarte diferit de R-specificat (valoarea determinată în laborator pentru un anumit material).


În concluzie, nu comparaţi EIOS cu alte sisteme de izolaţie şi nu estimaţi conform normativelor, doarece teoria izolaţiilor nepermisive nu este încă stipulată în stadiul tehnicii.


Dacă principalul obiectiv al EIOS este eliminarea tuturor problemelor legate de condens şi umiditate, scopul creşterii eficienţei termice la un preţ mai mic pentru a construi este la fel de valoros.




Principiul de bază al construcţiilor eficiente termic este de a construi o anvelopă cât mai ermetică.

În cazul construcţiilor uşore cu pereţi sensibili la umiditate şi fără capacitatea de a stoca umiditatea, metoda principală în gestionarea umidităţii era fluxul de aer intenţionat prin pereţi, adică anvelopa neetanşă. Realitatea a arătat că modernizarea şi eficientizarea termică a construcţiilor uşoare vechi duce la o degradare rapidă, de asemenea construcţiile moderne au probleme mai mari de umiditate şi o durată de viaţă mai scurtă.

Atunci când proiectează sau construiesc eficient termic, specialiştii au în faţă o problemă controversată: să constuieşti eficient termic dar cu riscul real de acumulare a umidităţii sau să laşi pereţii să "respire" în detrimentul eficienţei. 

În Conceptul Evitării Condensului şi prin inventarea izolaţiilor Nepermisive, totul în acest domeniu devine simplu şi benefic. Se construiesc pereţii structurali fără nici un considerent de etanşeitate iar apoi se crează anvelopa termică nepermisivă care evită condensarea, este 100% etanşă la aer, 100% impermeabilă la apă şi aplică 100% conductivitatea materialului termoizolant. 

Peretele structural va respira natural într-un singur mediu iar EIOS va separa cele două medii fără a interacţiona cu umiditatea.



Pentru cei ce vor să înţeleagă mai profund fizica valorilor transferului termic U-factor, R-value prezentăm o cazuistică tehnică.
Să considerăm un exemplu simplu şi realist: un perete anvelopă izolat cu un material având rezistivitatea R = 3,5 m²K/W. Conducanţa U-factor corespunzătoare acestei valori este U = 0,29 W/m²K. Conductanţa U-factor este definită ca şi cantitatea de căldură care trece în unitatea de timp [în vaţi W] printr-o placă cu suprafaţa de un metru pătrat şi grosime specifică [m²] atunci când între suprafeţele opuse se aplică o diferenţă de temperatură de un gred Kelvin [ΔT = 1 K, egal cu un grad Celsius].

Acum să calculăm energia calorică transferată teoretic printr-un metru pătrat de izolaţie aplicată anvelopei termice. Pentru aceasta considrăm o zi geroasă de iarnă când afară sunt -20 °C iar în inerior o temperatură confortabilă de 20 °C. Aceasta este situaţia în care avem cea mai mare nevoie de izolaţie!

Pentru a calcula energia teoretică necesară pentru menţinerea confortului termic, multiplicăm U-factor cu diferenţa de temperatură între suprafeţele opuse ale izolaţiei. În acest caz ΔT-efectiv = 40 K.

Q = U x ΔT-efectiv = 0,29 W/m²K x 40 K = 11,6 W/m²

Arată foarte bine dar există o problemă... La diferenţa de temperatură ΔT = 1 K la care este determinat U-factor, diferenţa presiunii aerului între partea caldă şi partea rece este practic zero, deci nu este luată în considerare.

Când ΔT = 40 K lucrurile sunt total diferite, presiunea aerului rece faţă aerul cald este de circa 10 Pa. Fluxul de aer la această diferenţă este masiv. Aerul rece circulă prin orice fisură şi în interiorul peretelui ocolind orice material care nu este asamblat 100% etanş, inclusiv materialele termoizolante. 

Atunci când eficienţa termică este o necesitate maximă, construcţia este trecută din domeniul specificaţiilor în domeniul hazardului... adică valori reduse la un nivel necunoscut!

La sfârşitul lunilor foarte reci (sau foarte calde) ocupanţii construcţiilor află adevăratul consum din facturile la energie. Acest consum este şi de zece ori mai mare decât acel teoretic Q = 11,6 W/m² calculat conform specificaţiei izolaţiei R = 3,5 m²K/W.

Aceasta înseamnă că izolaţia poate fi efectivă sau ne-efectivă. Cu alte cuvinte, construcţia nu are izolaţie chiar dacă  s-a instalat o mare cantitate de material termoizolant, care în momentele de necesitate maximă devine exponenţial ne+efectiv.

Izolaţia nepermisivă EIOS Thermosystem elimină toţi factirii convectivi realizând un R-value 100% Efectiv aplicat anvelopei termice indiferent de factorii climatici extremi.

Pe când specificaţile izolaţiilor permisive şi modul de a construi conform principiilor controlului umidităţii relevă cifre incerte, izolaţia "supra-specificată" EIOS este calea de a obţine ceea ce aşteptaţi: o construcţie sănătoasă, cu o înaltă eficienţă termică.   



Conceptul EIOS Umiditate Zero este un final de evoluţie în ingineria pereţilor anvelopă.


Cei care contractează EIOS pentru conceperea şi executarea lucrărilor de izolare şi creare a anvelopei termice vor beneficie implicit de toată ştiinţa nou creată. Pentru cei care nu vor beneficia în mod direct de asistenţa EIOS, punem la dispoziţie o scurtă expunere a cum să interpretăm şi cum să implementăm acest nou concept şi principiu de a construi.    

Esenţa teoretică a modului de a construi după PEC încape într-o singură pagină.


Pereţii anvelopă vor fi incluşi în două mari categorii:


Categoria 1: Pereţi Minerali Insensibili la Umiditate, această categorie va include pereţi din zidărie de cărămidă, BCA, zidărie confinată, structuri de beton, combinaţii de beton armat cu zidărie şi orice construcţie cu pereţi masivi. 

Categoria 2: Pereţi Neminerali, Sensibili la Umiditate, această categorie va include toţi pereţii de tip cavitate, sisteme de tavane şi acoperişuri făcute din lemn sau metal, structuri din lemn sau metalice placate cu gipscarton, OSB, placaj şi orice configuraţie de perete din materiale sensibile la umiditate.

Categoria 1

Pereți Minerali din conceptul primordial, construiți ca rezervor pentru acumularea de umiditate în sezoanele reci permit eliberarea apei acumulate în sezoanele calde. Uscarea pereților în timpul verii creează o răcorire naturală la interior datorită căldurii latente de evaporare. Adăugarea unei izolații obișnuite, permeabilă la vapori, pe exteriorul clădirii este benefică datorită menținerii căldurii în anotimpurile reci și împiedicarea acumulării de căldură solară în sezoanele calde. Această configurație va menţine punctul de rouă în masa peretelui; apa de condensare va crește ușor procentajul conținutului de umiditate din pereții minerali, fără să afenteze structura.
Aplicarea sistemului EIOS poate fi considerată pe aceste clădiri pentru o mulțime de avantaje, cu singura afirmație că, costul mai ridicat va dilua avantajele.

Aici există un avertisment:


Nu aplicați niciodată izolații interioare pe astfel de pereți!


Pereții minerali vor acumula frig (deficit de căldură) în sezoanele reci. Izolația menține căldura în interior, astfel încât pe partea din spate a izolației va fi un punct de rouă permanent care face substratul izolației un plan de condensare. Acest tip de izolație dezvoltă un mucegai roxic (mucegaiul negru), invizibil fiind ascuns vederii dar foarte periculos pentru sănătate.
Cu toate acestea, dacă este absolut necesar să se utilizeze izolații interioare pentru pereții-anvelopă minerale (sau neminerale), luați în considerare întotdeauna principiul de evitare a condensului (PEC) și instalați sistemele de izolare nepermisive. În loc să acumuleze apă și să dezvolte mucegaiul, pereții izolaţi nepermisiv vor beneficia de efectul de uscare.


În concluzie, PEC nu modifică concepția de alcătuire a pereților-anvelopă minerali, cu excepția aplicării interioare a izolației.

Categoria 2

Pereți Neminerali sunt de obicei configurați ca pereți de tip cavitate construiți cu materiale sensibile la umiditate cum ar fi lemn, profile metalice, plăci de gips, placaj, OSB etc. Aceste materiale nu au capacitatea de a acumula apa și prin creșterea umidității peste 20 % dezvoltă mucegaiuri, alge, mușchi, licheni și bacterii care duc la degradarea structurii și la probleme de sănătate pentru ocupanții clădirilor.

Pentru această categorie, singura soluție de izolare fără condens și eliminare a tuturor inconvenientelor legate de scurgerile de apă/aer/vapori este proiectarea şi execuţia în conformitate cu PAC și considerarea Izolației Nepermisive ca Separator de Mediu.

În această categorie, peretele trebuie proiectat ca două elemente:

1. Elementul Perete Structural, care este cel mai benefic să fie amplasat pe interior dar poate fi și exterior şi
2. Separatorul de Mediu ca izolaţie nepermisivă plasat pe exterior sau interior.

Elementul Structural

Elementul Structural trebuie să fie:

Elementul Structural nu trebuie să fie:

Elementul Structural al peretelui anvelopă poate fi proiectat şi executat fără nici o atenţie din punct de vedere al etanşeităţii. Acest fapt facilitează efectul de uscare. Menţinerea unui perete aerisit într-un singur mediu (cald sau rece), fără condens, trebuie să fie sensul corect al expresiei "peretele trebuie să respire" şi nu ideea clasică prin care vaporii trebuie să treacă prin pereţi din interior la exterior.

Astfel, peretele structural devine un spaţiu de serviciu mai convenabil pentru instalaţii sanitare, echipamente, conducte şi sisteme electrice fără a avea grija etanşeităţii la aer. 

Pentru Elementul Structural amintiţi-vă:

Cu cât este mai "minimalist" cu atât este mai bine!

Separatorul de Mediu


Separatorul de mediu trebuie să fie o Izolaţie Nepermisivă adică o barieră termică impermeabilă la vapori/aer/apă în conformitate cu PEC. Separatorul de mediu va prelua toate funcţiile de separare a două medii chiar dacă unul conţine condiţii meteorologice extreme cum ar fi ger sau caniculă, furtună cu apă pluvială împinsă de vânt, diferenţe de presiune a aerului şi a vaporilor.

Prin definiţie Izolaţie Nepermisivă sau Izolaţie Impermeabilă la Vapori este o treaptă superioară a impermeabilităţii la aer spre impermeabilitea la vapori, cu specificaţia că aceşti termeni se referă strict la o izolaţie termică şi nu la peretele anvelopă. Astfel putem sublinia ca avantaje suplimentare pe lângă evitarea condensului etanşeitatea totală a anvelopei şi hidroizolarea alături de efectivitatea transferului termic exclusiv prin conductivitate, fără problemele de acumulare a umidităţii datorate etanşeităţii pereţilor anvelopă. 

Aşadar, PEC este veriga lipsă în rezolvarea tuturor problemelor legate de anvelopa construcţiilor.

Pentru o bună practică amintiţi-vă:

Elementul Structural trebuie să fie de rezistenţă iar Separatorul de Mediu trebuie să fie o izolţie Nepermisivă!

Amestecarea acestor două elemente va crea în continuare probleme!



În conceptul eviării condensului, aplicarea de alte izolații permisive pe lângă separatorul de mediu trebuie facută cu precauție.

Tendința va fi în continuare de a umple cavitățile formate intre grinzi, căpriori sau elemente structurale cu material termoizolant. Acest lucru poate fi benefic, dar se impun specificații personalizate pentru fiecare caz.

Ca și analiză avem două cazuri

Cazul 1 atunci când separatorul de mediu îmbracă construcția sau elementul în exterior (EIOS System, EIOS Sky). În acest caz o izolație efectivă cu o valoare R achivalentă cu izolația nepermisivă poate muta punctul de rouă în peretele structural permeabil la aer/vapori. Asfel, curba punctului de rouă poate intersecta curba transferului termic, aceasta insemnând condensarea vaporilor umezirea peretelui.

În acest caz se recomandă izolații cu R-value mai mic decât termosistemul nepermisiv, instalate ne-etanș, chiar cu spații prin care să poată circula aerul. Această izolație va fi mai efectivă (va izola mai eficient) decât dacă este aplicată ca izolație de bază (fără separatorul de mediu) prin faptul că diferențele de temperatură între suprafețele interior-exterior materialului termoizolant sunt mai mici. Aceste izolații aduc și un aport în fonoizolarea anvelopei. 

În acest caz recomandăm consultarea cu un specialist EIOS.

Cazul 2 atunci când separatorul de mediu este aplicat la interior (EIOS Inside) iar structura rămâne în exterior.

În acest caz nu există restricții de aplicare a izolațiilor permisive, pentru zona climatică în care se află țara noastră. Punctul de rouă poate ajunge în Elementul Structural doar în sezonul cald prin acțiunea de răcire a aerului condiționat. Deobicei, o construcție sau mansardă izolată EIOS nu necesită aer condiționat sau necesită o funcționare redusă a sistemelor iar curba punctului de rouă nu va intersecta curba de transfer termic a căldurii din exterior (pe timp de vară). În sezonul rece este axclusă condensarea indiferent de aportul de izolație permisivă aplicată în exterior, singurul fenomen anticipat fiind Efectul de Uscare.

Totuși, nu se recomandă combinarea sistemului nepermisiv EIOS cu alte izolații nepermisive cum ar fi spuma poliuretanică sau panouri sandviș.

LA ÎNCEPUTUL PAGINII